Nu, nu ma ascund de mine. Nu imi e rusine cu mine. Nu imi e deloc rusine sa spun despre cea care sunt, despre cea care am fost si despre cea care imi doresc sa fiu.
Nu ma ascund de oameni, toti avem greselile, defectele si nedreptatile noastre.
Nu imi place sa port masti si am inceout sa detest mastile.
Iubesc lucrurile simple, lucrurile mici, care conteaza cu adevarat.
Ador sa ma pierd printre frunzele unui copac, exact asa cum un copil se ascunde in spatele unor frunze crezand ca nu este descoperit.
Da, inca imi place sa ma joc ca un copil, dar nu ma ascund.
Fericirea mea o impartasesc cu cei din jur, iar lacrimile nu mi le pot ascunde nici daca vreau. Totul este mult prea fumos pentru a fi ascuns. Da, chiar si o lacrima. De ce e plansul un lucru frumos din punctul meu de vedere? :) As putea scrie multe randuri despre asta,dar ma voi limita la atat: atunci cand plangi inseamna ca lucrul pentru care iti versi lacrimile pretioase chiar merita. Atunci cand plangi, iti dai seama de valoare lucrurilor pe care le ai si de cat de multa emotie iti poate aduce gandul ca poate maine nu o sa il mai ai.
Haideti sa nu ne mai ascundem lacrimile, zambetele, bucuriile, tristetile, povestile. :) Viata noastra e mult prea minunata sa o ascundem sub mastile unor lucruri grotesti precum prefacatoria, ipocrizia, indiferenta.
Haideti sa fim noi.. si sa invatam sa ne comportam ca niste oameni. Haideti sa fim oameni!
:) Si valebimus omnia erunt felicia! :)
